În România, există mai multe religii recunoscute oficial de către statul român. Cea mai mare pondere în ansamblul religiilor o are ortodoxismul. Peste 80% din populaţia României este creştin ortodoxă. Formele pe care le iau construcţiile bisericilor ortodoxe sunt de mai multe feluri, dar cele mai cunoscute rămân bisericile în formă de cruce greacă şi treflă cu abside laterale. În general, construcţia unei biserici trebuie să fie în primul rând funcţională adică să respecte structura spaţiului în care se ţine slujba - liturghia -, şi în care se respectă canoanele bisericeşti (anumite practici bisericeşti).
           O clădire de cult ortodox - biserica - este compusă din următoarele părţi prezentate în ordine, din exterior spre interior: pridvorul, pronaosul, naosul peste care se înalţă turla Pantocratorului, absidele laterale, altarul şi absidiolele proscomidiei şi diaconiconului desparţit de naos şi celelalte spaţii prin tâmpla catapetesmei. Totdeauna bisericile ortodoxe se construiesc din punctul de vedere al punctelor cardinale pe direcţia Es t- Vest, adica la vest este pridvorul şi la est altarul.
           Pe lângă cele enumerate mai sus se pun în evidenţă elemente, componente şi subsisteme specifice: arce, bolţi, cupole, turle etc., alaturi de elemente comune construcţiilor în general: grinzi, stâlpi, pereţi etc. Deosebit de important este şi turnul-clopotniţă.
           Pridvorul bisericii este de obicei mare, larg, deschis, de multe ori însă pentru conservarea monumentului el se închide cu geamuri.Uneori pridvorul poate să lipsească sau poate fi adăugat mai târziu bisericii. (Pridvor - spaţiu deschis, la nivelul solului, care face legătura dintre interiorul şi exteriorul unor edificii, delimitat de regulă de arcade sprijinite pe coloane sau stâlpi de piatră, zidărie sau lemn. În arhitectura ecleziastică precedă spaţiile de cult propriu-zise.)
           Pronaosul este locul în care se pătrunde din pridvor, printr-o uşă masivă. El are forma unui dreptunghi şi permite trecerea în naos.
           Naosul are forma unui pătrat, încoronat de Turla cea mare a Pantocratorului adică cupola de deasupra naosului unde se află pictat Isus Cristos ca împărat al lumii (Pantocrator=cel care împărăteşte, conduce - Pantocrator în traducere "Atotputernicul" sau "Atotţiitorul". În iconografia de tradiţie ortodoxă imaginea lui Iisus Hristos, reprezentat, de obicei, cu capul descoperit cu nimb cruciger, binecuvântând cu mâna dreaptă şi ţinând Evanghelia închisă (uneori deschisă) în mâna stângă. Este reprezentat frecvent în calotele bisericilor, care acoperă spaţiul lor central - naosul)care se sprijină de obicei pe patru picioare puternice de zidărie, împărţind greutatea cu arcurile laterale semicilindrice.
           Absidele laterale sunt de largi şi adânci, astfel că ele depăşesc planul pronaosului. Astfel în dreptul lor lăţimea bisericii atinge cea mai mare dimensiune. Zidurile absidelor au de obicei formă cilindrică în interior şi poligonală în exterior.
           Altarul se prezintă ca un dreptunghi în continuarea zidurilor naosului, este spaţios cu nişe mari, poate fi considerat cel mai important element al bisericii. În partea de răsărit, altarul se închide printr-un semicerc asemănător absidelor şi situat în ax. Rezultă astfel o importantă mărire a spaţiului. În altar trecerea se face prin două uşi numite diaconeşti, prin aceste uşi, femeilor le este interzis să treacă. Există în cadrul altarului şi absidiolele (abside mai mici) proscomidiei şi diaconiconului.
           Absidiola proscomidiei este o nişă sau firidă mai mică (uneori în lipsă de spaţiu chiar o masă) situată pe peretele de nord al altarului unde preotul pregăteşte painea şi vinul pentru împărtăşanie. (Proscomidie - în bisericile ortodoxe, încăpere anexă a altarului sau simplă nişă de dimensiuni mari, situată în parte de nord a altarului, în care se oficiază o slujbă specială la care se pomenesc ctitorii şi binefăcătorii respectivului locaş, înainte de începerea liturghiei. Tot aici se păstrează vasele sacre şi împărtăşania pentru bolnavi.
           Absidiola diaconiconului este locul în altar unde se păstrează veşmintele liturgice (hainele preoţeşti dar şi alte elemente ce fac parte din ritualul bisericesc).
           Atât pronaosul, naosul cât şi altarul au ferestre. În pronaos şi naos, ferestrele sunt dispuse pe ambele laturi, iar în altar există o singură fereastră care străpunge semicercul ce închide altarul dinspre răsărit. În acest fel edificiul primeşte suficientă lumină, fiind veşnic scăldat în interior de razele soarelui ce pătrund şi creează o atmosferă de linişte şi reculegere specifică monumentelor religioase.
           Tâmpla bisericii (catapeteasmă sau iconostas - Tip de ecran alcătuit dintr-un schelet lemnos sau de zidărie, care separă sanctuarul (absida altarului) de spaţiul naosului, cu care comunică prin uşile împărăteşti şi prin perechea de uşi diaconeşti.) este din lemn şi are oarecum forma unui perete ce desparte naosul de altar, sau altfel spus altarul de tot restul bisericii. Ea este pictată în ulei, frescă, etc şi cuprinde un număr mare de icoane împărăteşti cu praznice împărăteşti, apostoli şi prooroci..
           O biserică atunci cînd se construieşte are un hram. Hramul adoptat la sfinţirea unei biserici poartă numele unui Sfânt, şi este dat astfel încât să aibă legătură cu viaţa comunităţii ce a ridicat biserica respectivă.
           Turnul-clopotniţă este situat în general, la intrarea de vest şi pe sub el sau pe lângă el se face intrarea în incinta bisericii. În partea de sus a turnului-clopotniţă de găsesc clopotele. Alteori - în special cand spaţiul destinat clădirii bisericii este limitat - poate fi chiar deasupra pronaosului bisericii.
          


           Statutul de organizare si funcţionare a bisericii ortodoxe din România

           Organizarea locală: Art. 40.

(1) Unităţile componente ale Bisericii Ortodoxe Române, organizată ca Patriarhie:
a) parohia;
b) mănăstirea;
c) protopopiatul (protoieria);
d) vicariatul;
e) eparhia (arhiepiscopia şi episcopia);
f) mitropolia.
(2) Fiecare din unităţile componente ale Bisericii, în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut, are dreptul de a se conduce şi de a se administra autonom faţă de altă parte componentă de acelaşi rang şi de a participa, prin reprezentanţii săi aleşi, clerici şi mirini - în cazul parohiilor şi eparhiilor, la lucrările unităţilor componente superioare.
(3) Modul de constituire şi funcţionare a unităţilor componente şi a organismelor locale de acelaşi grad este identic pentru întreaga Biserica Ortodoxa Română.

           Parohia este comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici si mireni, situata pe un anume teritoriu si subordonata centrului eparhial din punct de vedere canonic, juridic, administrativ si patrimonial, condusa de un preot paroh numit de chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) eparhiei respective.

           Filia este comunitatea creştinilor ortodocşi, situată pe un mic teritoriu, fără personalitate juridică şi subordonată parohiei.

Aşezămintele monahale

           Mănăstirea este o comunitate de călugări sau călugăriţe care s-au hotărât în mod liber să-şi ducă viaţa în rugăciuni, înfrânare, sărăcie de bună voie şi ascultare.

           Stavropighie

           O instituţie stavropighială (sau stavropighie), de obicei o mănăstire, este cea care intră direct sub omoforul Întâi-stătătorului unei biserici, în loc de a fi sub episcopul locului din acea eparhie. Cuvântul grecesc σταυροπηγιον înseamnă literal "aşezare a unei cruci" şi se referă la crucile folosite pentru a marca un hotar. În context liturgic, stavropighionul era crucea aşezată de episcop la temelia unei noi biserici. Termenul a ajuns să fie folosit mai ales ca referire la mănăstirile care ţineau canonic de Patriarhul de Constantinopol.
Într-o serie de documente bizantine din secolele X-XIV, termenul de stavropighial era folosit ca un fel de sinonim pentru patriarhal, atunci când se referea la obştile monahale de acest fel, deşi în anumite cazuri se făcea distincţie între cei doi termeni, stavropighial făcând referire doar la acele mănăstiri ce fuseseră întemeiate propriu-zis de către patriarh.
Mănăstirile stavropighii ale epocii bizantine recunoşteau autoritatea patriarhului ca episcop al lor, îl pomeneau la liturghii şi îi plăteau kanonikonul, o taxă eclesiastică ce asigura patriarhiei un venit substanţial. Un schit sau o mănăstire nu pot deveni stavropighie decât cu acordul episcopului locului.

           Metoc

           Metocul este o mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s.n.] - Din sl. metohŭ.
metóc (metócuri), s.n. - 1. Mănăstire dependentă de alta. - 2. Reședință călugărească în afara mănăstirii. -

           Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericeasca administrativa care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.
           Eparhie, eparhii, - Diviziune administrativă bisericească, condusă de un episcop; episcopie, dieceză. - Din ngr. eparhía.
           Eparhie - 1. circumscripție administrativă în Imperiul Roman de Răsărit. 2. subdiviziune a diecezei în biserica bizantină, condusă de un episcop; episcopie. (< fr. eparchie, gr. eparkhia) .
           Episcopie - Teritoriu asupra căruia se extinde autoritatea unui episcop; eparhie. ♢ Reşedinţa episcopului; episcopat. - Din ngr. episkopía. 1. dieceză, eparhie, episcopat, (înv.) vlădicie. 2. Diviziune administrativă bisericească condusă de un episcop; eparhie. 3. Sediul episcopului. [G.-D. episcopiei] /<ngr. episkopía

           Arhiepiscopie - 1. Eparhie condusă de un arhiepiscop; arhidieceză, arhiepiscopat. 2. Funcţie de arhiepiscop. 3. Reşedinţă a unui arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] - Din sl. arhiepiskopija.
           Episcopiile sunt subordonate arhiepiscopiilor. Episcopiile arondate arhiepiscopiilor se numesc sufragane. Ca si organizare, cele doua instituţii nu sunt diferite. Arhiepiscopia capătă întâietate in fata episcopiilor sufragane datorita întinderii eparhiale mai mari sau datorita unor motive istorico-religioase.
Organismele de conducere ale eparhiei sunt: Chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul eparhiot), Adunarea eparhiala ca organism deliberativ, Consiliul eparhial si Permanenta Consiliului eparhial ca organisme executive.

           Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie, cu titulatura "Patriarhia Româna". Patriarhia Româna cuprinde eparhii (Arhiepiscopii şi Episcopii) grupate în Mitropolii, precum şi alte unităţi în interiorul sau în afara graniţelor României.
           Mitropolie - 1. Instituție administrativă a Bisericii ortodoxe, superioară episcopiei și inferioară patriarhiei, având în frunte un mitropolit. 2. Biserica și clădirile anexe care constituie sediul unei mitropolii (1). 3. Funcție de mitropolit. - Din sl. mitropolija. 4.Organ administrativ al Bisericii ortodoxe (superior episcopiei și inferior patriarhiei) în fruntea căruia se afla un mitropolit. /<sl. mitropolija

Bibliografie:
Viaţa religioasă din România, ed. A-III-a, Ministerul Culturii şi Cultelor, Bucureşti 2008.
Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.
Hotărârea nr. 78/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor.