Denumirea |
Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" |
Parohia |
Parohia Bilca |
Datare |
1752
|
Tip |
Biserică de lemn |
Cultul |
ortodox |
Localizare pe hartă |
Localizează pe harta României |
Judeţ |
Suceava |
Localitate |
BILCA |
Comuna |
BILCA |
Protopopiat |
Protopopiatul Rădăuţi |
Episcopie/Arhiepiscopie |
Arhiepiscopia Sucevei şi a Rădăuţilor |
Mitropolie |
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei |
Cod oficial LMI 2004 |
SV-II-m-B-05495 |
Descriere |
Biserica de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Bilca datează din anii 1743-1744 şi a fost adusă în 1818 din satul Vicovu de Jos. Ea se află în cimitirul sătesc şi se distinge în mod deosebit prin tehnica de construcţie în bârne rotunde, închetorate cu capete ieşite din perete, trăsătură caracteristică construcţiilor profane (caselor ţărăneşti). Biserica de lemn din Bilca este construită din bârne rotunde de brad, îmbinate în "cheotori" semirotunde. Acoperişul este înalt, în patru ape şi are o învelitoare din şindrilă. Biserica are formă dreptunghiulară (de navă), cu absida altarului decroşată. Lăcaşul de cult este prevăzut cu o uşă şi cu patru ferestre. Pereţii interiori au fost căptuşiţi cu scânduri de brad. În interior, biserica este împărţită în trei încăperi: pronaos, naos şi altar. Intrarea în biserică se face pe o uşă din lemn de brad situată în peretele sudic al pronaosului. La partea superioară a ancadramentului se află o pisanie. Pronaosul are formă dreptunghiulară, cu o fereastră simplă pe latura de nord. La partea superioară, el are o boltă semicilindrică. Între pronaos şi naos se află un perete despărţitor de bârne, în care s-a practicat o deschidere terminată în arc de cerc, în care s-au decupat două ferestre de 0.75x0.40 m. Pe rama deschiderii se află câte o rozetă, cu circumferinţa marcată în "dinţi de lup". Naosul are o formă pătrată, cu două ferestre amplasate în pereţii laterali. Deasupra naosului se află o boltă semicilindrică. Altarul are formă dreptunghiulară şi are absida decroşată. Catapeteasma este amplasată la nivelul decroşului, neexistând astfel cele două nişe: diaconiconul (în sud) şi proscomidiarul (în nord). |