| Denumirea |
Biserica de lemn "Sf. Nicolae" |
| Parohia |
Episcopia Alexandriei si Teleormanului |
| Datare |
1778
|
| Tip |
Biserică de lemn |
| Cultul |
ortodox |
| Localizare pe hartă |
Localizează pe harta României |
| Judeţ |
Teleorman |
| Localitate |
SÂRBENII DE JOS |
| Comuna |
SÂRBENI |
| Adresa |
152 |
| Episcopie/Arhiepiscopie |
Episcopia Alexandriei şi Teleormanului |
| Mitropolie |
Mitropolia Munteniei şi Dobrogei |
| Cod oficial LMI 2004 |
TR-II-m-A-14447 |
| Descriere |
Biserica a fost ridicată în anul 1778[1] în Sârbenii-Moşteni, pe propietate de moşneni.[2] Despre ridicarea ei în secolul 18 şi renovarea ei în vremea revoluţiei paşoptiste, vorbeşte pisania din interiorul bisericii. Pisania se află pe un panou de lemn, fixat într-o grindă tirant, pe locul peretelui despărţitor dintre tindă şi naos. Ea este scrisă în chirilice şi transmite următoarele date şi fapte: „Aciăst sfânt lăcaş ce să prăznueşte hramul sf[ântului] erah Nicolae şi al prapodomni[i] Parascheva, s-au făcut de lemn la leat 1778 în zilele luminatului d[o]mn Alecsandru Ion Ipsilat voivod. S-au săvărşit sf[inte]le slujbe 70 de ani şi ajungând în putrejune şi dărăpănare, iar la leat 1848 iulie in 1, s-au învrednicit cei mai jos scrişi ctitori pământeni, tot din acele neamuri, şi s-au făcut pă temelie de zid şi s-au înfrumuseţat după cum să ve[de] cu toată cheltuiala dumn[ea]l[o]r Paraschiv Sărbean, Sava, Oprea Ilinca, Costache Neaga, Dobre ... Dumitra, preotul Marin erei, Dumitra prezv[iter], Radu, Badea prezv[iter], d[omnul] logof[ăt] Gheorghe Protopopescu, Joiţa, şi s-a săvrşit şi s-au sf[i]nţit în zilele lum[i]natului domn Barbul Dimitrie Ştirbei voivod, leat 1849 dece[mbrie] 6. Dimitrie zugravu, Gheorghie zugravu şi Costandin Zugravu ot Roata”.[3]
Pisania preia la început informaţiile despre ridicarea bisericii, de la o pisanie iniţială, pierdută la momentul refacerii ei. Din ea aflăm anul şi domnia. Pe ctitorii iniţiali îi aflăm indirect printre cei de la 1848, care se trăgeau „tot din acele neamuri”. Se prea poate ca la proscomidie, sub blănile de scândură ce acoperă interiorul, să se mai păstreze pomelnicul ctitorilor, incizat pe bârnele pereţilor. Datele din pisanie sunt complectate de două însemnări pe un Apostol tipărit la Bucureşti în 1774, mai întâi despre evenimentele ce frământau locuitorii din zonă: „La anu 1849, pre când prinţipatu era plin de oştirile ruseşti şi turceşti, s-au mai liniştit pacea în prinţipatu Valahiei, puindu-se domn Ţării Rumâneşti Barbul Dimitrie Ştirbei voivod. Şi am scris eu, să să ţină minte. Dimitrie zugrav ot satu Roata de Jos”, apoi despre zugrăveala bisericii: „Sfânta biserică din Sărbeni s-au început a jugrăvi în anu 1849, când au luat şi sfinţire, şi s-au săvârşit în anul 1850 iunie 10, sâmbăta moşilor. Dumitru zugravu ot Roata de Jos”.
Biserica din Sârbenii de Jos este una dintre foarte puţinele biserici de lemn rămase în zona de sud a Munteniei. Are dimensiuni modeste, planimetrie comună şi câteva elemente artistice care o scot în evidenţă. De la vest la est, biserica este împărţită în cele patru încăperi tradiţionale: pridvor închis, tindă şi naos unite între ele şi altar. Altarul este mai îngust şi terminat poligonal, în cinci laturi. Trecerea dinspre tindă spre naos este demolată şi marcată numai de o grindă tirant, pe care stă pisania, crucea şi moleniile. Iconostasul este parţial zidit, cu icoanele vechi împărăteşti încastrate, de o parte şi de alta a celor trei uşi spre altar. Bolta interioară trece din naos în tindă. Încăperile sunt luminate de un număr redus de ferestre, mult mărite într-o fază ulterioară. Structura originală se păstrează în mare parte şi a fost ridicată din bârne fasonate din lemne crepate. La altar au fost aşezate în rânduri egale, cu treceri distincte de la un rând la altul. Bârnele au fost încheiate la capete în cheotori netede, bisericeşti, în coadă de rândunică.Din punct de vedere artistic, se remarcă în principal formele sobre, aproape lipsite de orice ornament. Funia mediană, care încinge biserica, arată o tratare decorativă de efect. |
