| Denumirea |
Biserica de lemn "Sf. Nicolae" |
| Parohia |
Parohia Sericu |
| Datare |
1812
|
| Tip |
Biserică de lemn |
| Cultul |
ortodox |
| Localizare pe hartă |
Localizează pe harta României |
| Judeţ |
Teleorman |
| Localitate |
SERICU |
| Comuna |
BLEJEŞTI |
| Episcopie/Arhiepiscopie |
Episcopia Alexandriei şi Teleormanului |
| Mitropolie |
Mitropolia Munteniei şi Dobrogei |
| Cod oficial LMI 2004 |
TR-II-m-A-14456 |
| Descriere |
Biserica de lemn din Sericu se află în localitatea omonimă, comuna Blejeşti, judeţul Teleorman, şi poartă hramul „Sfântul Nicolae”. A fost ridicată în anul 7321 al erei bizantine, anii 1812-1813 ai erei noastre, şi refăcută în 1883. Se remarcă prin fragmente sculpturale decorative la intrare şi icoanele vechi rămase în inventarul bisericii. Structura de lemn originală se păstrează în condiţii bune şi prezintă o tehnica mixtă, în cheotori şi în căţei. Structura altarului este parţial protejată cu blăni de lemn verticale de pe la 1883. Are dimensiuni modeste, planimetrie comună şi câteva elemente artistice care o scot în evidenţă. Biserica a fost ridicată în anul 7321 al erei bizantine, anii 1812-1813 ai erei noastre, în Osebiţi-Blejeşti, pe propietate de moşneni. Pisania bisericii, însemnată pe un panou de lemn, pe care se află datarea bisericii, a fost demontată şi se păstrează în depozitele Mitropoliei din Bucureşti.
De la vest la est, biserica este împărţită în cele patru încăperi tradiţionale: pridvor închis, tindă şi naos unite între ele şi altar. Altarul este mai îngust şi terminat poligonal, în cinci laturi. Trecerea dinspre tindă spre naos este demolată şi marcată numai de o grindă tirant, pe care a stat odată pisania. Iconostasul păstrează icoanele vechi împărăteşti, de o parte şi de alta a celor trei uşi spre altar. Bolta interioară trece din naos în tindă. Încăperile sunt luminate de un număr redus de ferestre, mult mărite într-o fază ulterioară.
Structura originală se păstrează în mare parte şi a fost ridicată din bârne fasonate din lemne crepate. Bârnele au fost încheiate la colţuri în cheotori netede, bisericeşti, în coadă de rândunică. Lungimea bisericii este realizată prin încastrarea capetelor de grinzi într-un stâlp vertical, în dreptul fostului perete despărţitor dintre tindă şi naos, tehnică numită în căţei. Din punct de vedere artistic, se remarcă în principal formele sobre, aproape lipsite de orice ornament. Funia de pe uşorii portalului de la intrare, deşii alterată de o uşă cu toc, modernă, arată o tratare decorativă de efect. |
