Denumirea |
Biserica de lemn "Sf. Împăraţi" |
Parohia |
Episcopia Alexandriei si Teleormanului |
Datare |
1810
|
Tip |
Biserică de lemn |
Cultul |
ortodox |
Localizare pe hartă |
Localizează pe harta României |
Judeţ |
Teleorman |
Localitate |
PURANII DE SUS |
Comuna |
SILIŞTEA |
Episcopie/Arhiepiscopie |
Episcopia Alexandriei şi Teleormanului |
Mitropolie |
Mitropolia Munteniei şi Dobrogei |
Cod oficial LMI 2004 |
TR-II-m-A-14399 |
Descriere |
Biserica de lemn din Puranii de Sus se află în localitatea Puranii de Sus din comuna Purani, judeţul Teleorman şi poartă hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. A fost ridicată la începutul secolului 19, înainte de 1810. Este una dintre puţinele biserici de lemn cunoscute în România care a fost de la început acoperită cu tablă de fier, tablă care se păstrează parţial până astăzi. Se remarcă prin structura originală, prin stâlpii sculptaţi de la pridvor şi urme de pictură pe iconostas. Însemnările din secolul 19 din pridvor constituie izvoare documentare locale ce ridică valoarea lăcaşului. Are dimensiuni modeste, planimetrie comună, cu puţine elemente artistice care să o scoată în evidenţă. Totuşi, conservarea parţială a învelitorii de tablă, originală, este demnă de menţionat. De la vest la est, biserica este împărţită în cele patru încăperi tradiţionale: pridvor semideschis, tindă, naos şi altar. Altarul este mai îngust şi terminat poligonal, în cinci laturi. Trecerea dinspre tindă spre naos este marcată de stâlpi şi un pălimar de scânduri. Iconostasul este original şi are trei uşi. Tâmpla lui este formată din câteva bârne transversale peste care se ridică crucea şi moleniile pictate. Tâmpla păstrează contururile apostolilor pictaţi în picioare. Profeţii au fost pictaţi în medalioane pe un arc îngust sub boltă. Bolta e pictată din loc în loc cu stele. Încăperile sunt luminate de un număr redus de ferestre, mult mărite, probabil, într-o fază ulterioară. Interiorul este peste tot acoperit cu blăni verticale de lemn. Structura originală este ridicată din bârne fasonate dintr-un singur lemn, păstrându-şi inima în ele. Bârnele sunt încheiate la capete în cheotori netede, bisericeşti, în coadă de rândunică. Cheotorile sunt întărite ulterior, cu cuie lungi de fier, probabil pentru a reduce efectele tasării spre răsărit a construcţiei. Bolta este semicilindrică, formată din scânduri bătute în arcuri dublouri pe extrados, vizibile în pod. Bolta altarului se racordează la pereţii exteriori prin scânduri scurte fixate în grinzi suport pe extrados. Nervurile aparente interioare sunt accentuate cu vopsea roşie. Ele sunt adunate în jurul unui semicerc în care este pictat un porumbel aruncând raze în jur, simbolul binecunoscut al Sfântului Duh. Tinda este tăvănită pe sub turn. Turnul este original, cu forma pătrată, de dimensiuni relativ mari, şi este protejat de un mic coif piramidal. Din punct de vedere artistic, se remarcă în principal formele sobre, aproape lipsite de orice ornament. În exterior, doar stâlpii pridvorului şi cosoroabele pridvorului arată o tratare decorativă minimală, dar nu lipsită de efect. Intrarea îşi păstrează dimensiunile modeste şi trăsăturile iniţiale simple. |