| Denumirea |
Biserica de lemn "Sf. Dumitru" |
| Parohia |
Episcopia Alexandriei si Teleormanului |
| Datare |
1797
|
| Tip |
Biserică de lemn |
| Cultul |
ortodox |
| Localizare pe hartă |
Localizează pe harta României |
| Judeţ |
Teleorman |
| Localitate |
BUTEŞTI |
| Comuna |
SILIŞTEA |
| Episcopie/Arhiepiscopie |
Episcopia Alexandriei şi Teleormanului |
| Mitropolie |
Mitropolia Munteniei şi Dobrogei |
| Cod oficial LMI 2004 |
TR-II-m-A-14307 |
| Descriere |
Biserica de lemn din Buteşti se află în localitatea omonimă, comuna Siliştea, judeţul Teleorman, şi poartă hramul „Sfântul Dumitru”. A fost ridicată în anul 7307 al erei bizantine, anii 1798-1799 ai erei noastre, şi renovată în a doua jumătate a secolului 19. Se remarcă prin sculpturi decorative la pridvor, intrare, prin funia care încinge biserica şi cea de pe tâmpla iconostasului, consolele interioare. Structura de lemn originală se păstrează în condiţii bune. Biserica este datată de o inscripţie în portalul de la intrarea în biserică, mutată, după înălţarea uşii, peste intrarea în pridvor. Ea este scrisă în chirilice şi transmite laconic următoarele date: „L[ea]t 7307, Cărstea m[e]şt[er]”.[1] Anul 7307 al erei bizantine corespunde anilor 1798-1799 ai erei noastre.
Ca şi alte biserici din zonă, lăcaşul din Buteşti a trecut prin mai multe refaceri şi reparaţii care i-au asigurat existenţa de la o generaţie la alta. Interiorul a fost înzestrat cu odoare şi icoane la mijlocul secolului 19. În secolul 19 a fost probabil adaus turnul peste pridvor, a fost refăcut acoperişul cu fronton spre vest şi a fost îmbrăcat interiorul în blăni verticale. Lărgirea uşii de la intrare, deschiderea unei ieşiri de urgenţă în altar şi schimbarea învelitorii de şiţă cu tablă fac parte din măsurile preventive în caz de incendiu, implementate în zonă după 1930. Renovarea recentă a adus cu sine ferestre termopan, înlocuirea parţială a vechilor blăni de lemn şi schimbarea culorilor din vopseaua aplicată la exterior. Biserica din Buteşti are dimensiuni modeste, planimetrie comună şi câteva elemente artistice care o scot în evidenţă.
De la vest la est, biserica este împărţită în cele patru încăperi tradiţionale: pridvor deschis, tindă, naos şi altar. Pridvorul are patru stâlpi simpli, probabil secundari, şi un fruntar cioplit cu un profil ornamental. Tinda şi naosul sunt despărţite de un perete cu uşă şi goluri laterale. Altarul este cel mai îngust şi terminat poligonal, în cinci laturi. Iconostasul are o funie cioplită puternic în relief peste cele trei uşi spre altar. Bolta interioară din naos are formă semicilindrică, în timp ce tinda este tăvănită. Încăperile sunt luminate de un număr redus de ferestre, toate care sunt în funcţiune fiind prevăzute cu termopan.
Structura originală se păstrează în mare parte şi a fost ridicată din bârne de stejar, fasonate din lemne crepate în două. Bârnele au fost încheiate la colţuri în cheotori netede, bisericeşti, în coadă de rândunică. Bârnele sunt întărite pe verticală cu cepuri, pentru a opri deformările în perete. |
