| Denumirea |
Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" |
| Parohia |
Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Surduc |
| Datare |
1700
|
| Tip |
Biserică de lemn |
| Cultul |
ortodox |
| Localizare pe hartă |
Localizează pe harta României |
| Judeţ |
Bihor |
| Localitate |
SURDUC |
| Comuna |
VÂRCIOROG |
| Adresa |
211- B |
| Protopopiat |
Protopopiatul Ortodox român Oradea |
| Episcopie/Arhiepiscopie |
Episcopia Oradiei, Bihorului şi Sălajului |
| Mitropolie |
Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului |
| Cod oficial LMI 2004 |
BH-II-m-B-01207 |
| Descriere |
Biserica se află în mijlocul cimitirului, astfel că numai din motive tehnice, preîntâmpinarea pătrunderii umezelii la talpa edificiului, ea are pe laturile de sud, vest şi nord ale navei prispe mărginite de „săgeţi” (aşa se cheamă stâlpii în graiul local). Inexistenţa unei legături între talpa bisericii şi talpa prispei este de natură să explice faptul că la început construcţia nu a avut prispă decât poate pe latura de sud. Evazarea acoperişului în scopul unei bune protejări a pereţilor a determinat adăugarea pe laturile de nord şi de vest a acelui spaţiu. În interiorul bisericii, stabilitatea unei bolţi semicilindrice cu o atât de mare deschidere la bază a fost asigurată prin trei arcuri dublou în extrados, la rândul lor prinse în trei grinzi-tirant (exemplul unic la bisericile bihorene), grinzi prelungite şi în spaţiul „târnaţului”. Căpriorii acoperişului sunt fixaţi în „cursurău”, cununa ce stă pe grinzile şarpantei. Podoaba de preţ a bisericii din Surduc o formează paleta bogată a crestăturilor în lemn, mai cu seamă cele din exteriorul monumentului. „Cursurăul” este împodobit pe toată lungimea de sud a navei cu o mulţime de crestături sub forma unor „ocniţe” trilobate. Pe aceeaşi grindă se înscrie un al doilea registru de motive crestate identic, numai că sunt de dimensiuni mai mici. Aceste ornamente pot fi asemuite cu şirurile de „colţişori” ale ştergarelor „cu alesături ” ţesute la război de ţărăncile din partea locului. Al treilea registru îl formează brâul masiv, cu răsuciri inverse din loc în loc. La nici o biserică de lemn din Ţara Crişurilor nu vom întâlni motivul frânghiei, pe care localnicii îl numesc „bartă”, plasat în acest spaţiu. „Barta” înconjoară pereţii bisericii şi tot ea este prezentă la contrafişele care leagă „săgeţile” de „cursurău” (adică stâlpii de cunună), contrafişe ce au şi ele o denumire specifică-„popic”. Nu numai decorul de sub streaşina bisericii ori de la stâlpii prispei de sud este demn de admirat la această biserică. La portal, patru brâuri se arcuiesc împreună cu linia canatului, în plin centru, alăturându-li-se linii meandrice ori în zig-zag ce şerpuiesc în spaţiile dintre brâuri. Pe bolta naosului sunt zugrăvite cele trei teme obişnuite în iconografia bisericilor de lemn bihorene-„Dumnezeu-Tatăl”, „Iisus Hristos” şi „Maica Domnului”. Imaginile sunt încadrate în casete rectangulare confecţionate din stinghii de brad. Pe bolta absidei domină chipul lui „Iisus Hristos” înconjurat de mulţimea de stele. Iconostasul este compartimentat în mai multe registre. Sub tema „Răstignirii” se înşiră, în medalioane circulare, prorocii; urmează al treilea registru, cu portretele apostolilor înscrise în arcade. Al patrulea registru este cel al uşilor iconostasului („Bunavestire ”, „Sf. Arhidiacon Ştefan” şi „Sf. Nicolae”). Pictura de la bolta naosului se continuă la pereţii laterali prin friza „sfinţilor martiri” urmată mai jos de suita temelor legate de „Patimile lui Hristos”. Pe peretele de vest al naosului se detaşează scena păcatului originar -„Adam şi Eva”- zugravul lăsând pe laterale loc pentru „Cain şi Abel”, „Jertfa lui Avram şi Isac” şi portretele pline de sensibilitate ale ctitorilor sau poate ale celor care au plătit pentru zugrăvirea lăcaşului. Aceste personaje din lumea satului sunt reprezentate cu mult realism. Cei doi bătrâni poartă plete lungi, cămaşă albă până la genunchi, un brâu lat la mijloc şi cioareci albi. Cămăşile nu au guler, ci doar străvechiul şnur negru. Unul din ei poartă pe umeri sumăniţă scurtă, celalalt un suman ceva mai lung. În tindă nu se mai distinge aproape nimic din ceea ce a fost odinioară reprezentarea „Judecăţii de apoi”, cu morar, cârciumar, funcţionari necinstiţi etc. Doar „Moartea” personificată prin „Sf. Cristofor” se mai poate vedea pe peretele de sud. În legătură cu pictura, destul de explicite sunt câteva inscripţii pe pereţii bisericii. Pe peretele de vest al naosului, lângă tema - „Adam şi Eva”, se află scris: ”Anul 1808. Popa Irimie...paroh în Surduc”. Mai încolo, se continuă inscripţia astfel: ”...chitorii bisericii Vese Luca, Vese.... Vese Toader, Iovan Petru”. Pe acelaşi perete, în alt loc, scrie: ”Biserica s-a reparat în 1887”. Pe suprafaţa peretelui nordic al altarului, lângă imaginea lui „Isus in potir”, se mai văd doar frânturi din pomelnicul ce se putea citi aici odinioară. La muzeul Ţării Crişurilor din Oradea se păstrează o piesă de etnologie juridică, deosebită prin forma şi destinaţia ei. Este vorba de un scaun, zis „de tortură”, adus cu ani în urmă de la biserica de lemn din Surduc. Sătenii îl numeau „perindeu”. Judecata de obşte se făcea probabil în pragul bisericii. Hotărârea o aducea sfatul celor bătrâni şi înţelepţi împreună cu preotul. Vinovatul era băgat cu capul între scândurile batante ale scaunului stând într-o poziţie destul de incomodă o vreme, suficient spre a i se aduce cuvinte de ocară de către toţi cei care veneau în duminica respectivă la biserică. |
