Denumirea |
Biserica "Sf. Nicolae" |
Parohia |
Parohia Viltoteşti |
Datare |
1853 - dispărută decembrie 2009
|
Tip |
Biserică |
Cultul |
ortodox |
Localizare pe hartă |
Localizează pe harta României |
Judeţ |
Vaslui |
Localitate |
VILTOTEŞTI |
Comuna |
VIIŞOARA |
Adresa |
str. Cimitirului 29 |
Protopopiat |
Protoieria Fălciu |
Episcopie/Arhiepiscopie |
Episcopia Huşilor |
Mitropolie |
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei |
Descriere |
Biserica cu hramul "Sf. Nicolae" Viltoteşti a fost distrusă în decembrie 2009. Biserica "Sf. Nicolae" a fost ridicată în anul 1853, pe un teren viran în centrul satului Viltoteşti, înainte neexistând o altă biserică pe acest loc. Biserica era în formă de navă, fără turle, înaltă de 2.80 m şi a fost ridicată din bârne pe tălpoaie, acoperită iniţial cu şindrilă, după cum reiese din sinodicul parohiei din anul 1935. În exterior pereţii bisericii erau tencuiţi, iar acoperişul a fost înlocuit cu tabla din anul 1885. Biserica avea un aspect simplu, construită în stil moldovenesc, nefiind monument istoric. În interior biserica era fără pictură murală, având dimensiunile: altar 3/3 m, naosul 7.3/4.10 m, pronaosul 2.80/2.20 m şi înalt de 1.90 m. Catapeteasma (cca.1714) bisericii era din lemn de fag, zugrăvită în ulei în stil bizantin, cu cadru simplu, nesculptat, vopsit în ulei şi de dimensiuni mici. Fondul dominant al catapetesmei era grena la icoanele împărăteşti, bleu la icoanele praznicale, verde la icoanele apostolilor şi grena şi negru la icoanele proorocilor. Catapeteasma a fost adusă în 1853 de la un schit vechi de călugări, din locul numit Dealul Tătarului, situat în pădurea comunei Viişoara. De aceea şi proporţiile bisericii au fost mici, după măsura catapetesmei, fără uşi diaconeşti.(Sursa: Cătălin Teodoru) |