HomePage Inapoi
Denumirea Biserica de lemn "Sf. Nicolae"
Parohia Parohia Chituci Olteanca
Datare 1847
Tip Biserică de lemn
Cultul ortodox
Localizare pe hartă Localizează pe harta României
Judeţ Vâlcea
Localitate OLTEANCA
Comuna GLĂVILE
Episcopie/Arhiepiscopie Arhiepiscopia Râmnicului
Mitropolie Mitropolia Olteniei
Cod oficial LMI 2004 VL-II-m-B-09853
Descriere Biserica de lemn din Olteanca-Chituci se află în cătunul Chituci din localitatea Olteanca, comuna Glăvile, judeţul Vâlcea. Are hramul „Sfântul Nicolae” şi a fost construită înainte de anul 1847. Se remarcă prin structura bine păstrată, prin sculptura frumoasă de la intrare şi funia mediană. Pictura icoanelor de pe iconostas precum şi pictura parietală din altar se disting prin calitate şi colorit. Biserica este înconjurată şi integrată într-un ansamblu valoros de cimitirul vechi, accesibil prin două porţi de lemn tradiţionale, dinspre apus şi răsărit, databile odată cu biserica. Pisania modernă, pictată pe peretele de deasupra intrării în biserică, afirmă: „Construită în anul 1847, reacoperită cu şiţă în anii 1951 şi 1978, refăcută temelia şi pardoseala în anul 1975, toate cu cheltuiala enoriaşilor bisericii. Paroh preot Ilie Scrieci, anul 1981.”. Această pisanie surprinde o presupusă datare şi câteva iniţiative importante de a repara biserica pentru a-i asigura existenţa mai departe. Câteva însemnări pe icoanele împărăteşti reţin anul 1848 şi semnătura zugravului Popa Ioan din Amărăşti : „Popa Ionu zugravu otu Amărăşti; 1848 ...”, „Popa Ionu zugra[vu] otu Amărăşte; 1848 se[ptemvrie]” şi „Popa Ioanu zug[ravu]; 1848 lu[na] s[ep]te[m]vr[i]e 2”. Structura originală a bisericii se păstrează în bune condiţii. Stă pe o fundaţie de cărămidă, şi este acoperită cu un acoperiş unic de şiţă. Butea este ridicată din bârne făţuite din bardă, încheiate cu cheotori netede, bisericeşti, în coadă de rândunică. Turnul este ridicat scurt peste tindă. Planul construcţiei se desfăşoară de la vest la est şi este împărţit între pridvor, tindă, naos şi altar. Pridvorul este spaţios, mărit într-o etapă ulterioară cu suprafaţa dublă celei iniţiale. Printr-un portal original, cu funii groase scoase în relief, se trece spre tinda femeilor. De aici, se trece prin încă un portal în naos sau biserica bărbaţilor. Aceasta este cea mai încăpătoare dintre încăperi, acoperită cu o boltă de lemn. Trecerea spre altarul îngust, terminat în cinci laturi, se face prin trei uşi. Altarul este acoperit de o boltă propie şi în întregime pictat.
Lăcaşuri de cult din România; Biserica de lemn Sf. Nicolae; ; ; 1847; 1847; ; Biserică de lemn; ortodox; Orthodox; orthodoxe; OLTEANCA; GLĂVILE; Vâlcea; ; Arhiepiscopia Râmnicului; Mitropolia Olteniei;