| Denumirea |
Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva" |
| Parohia |
Parohia Sânculeşti Olteanca |
| Datare |
1782
|
| Tip |
Biserică de lemn |
| Cultul |
ortodox |
| Localizare pe hartă |
Localizează pe harta României |
| Judeţ |
Vâlcea |
| Localitate |
OLTEANCA |
| Comuna |
GLĂVILE |
| Episcopie/Arhiepiscopie |
Arhiepiscopia Râmnicului |
| Mitropolie |
Mitropolia Olteniei |
| Cod oficial LMI 2004 |
VL-II-m-B-09852 |
| Descriere |
Biserica de lemn din Olteanca-Sânculeşti are hramul „Sfântul Paraschiva” şi a fost construită în anii 1782. Se remarcă prin structura bine păstrată, prin sculptura frumoasă de la intrare şi funia mediană. Pictura icoanelor de pe iconostas, pictura parietală din altar şi tabloul ctitorilor din tindă se disting prin calitate şi colorit. Biserica este înconjurată şi integrată într-un ansamblu valoros de cimitirul vechi. O veche pisanie, transmisă de cercetătorul Ioan Popescu-Cilieni, reţinea următoarele date şi fapte: „Această sfântă şi dumnezeiască biserică, ce să prăznuieşte hramul Cuvio[a]sei Paraschivei s-au făcut la l[ea]t 7290, de Tudosiie i de Pârvul Sânculescu şi alţi [e]noriaşi ...”.[1] Anul erei bizantine 7290 se traduce prin anii 1781-1782 ai erei noastre. Pisania modernă, pictată pe fruntarul de deasupra intrării în pridvor, are următorul text: „Această sfântă biserică cu hramul Cuvioasa Paraschiva sau ridicat din temelie de locuitorii acestui sat şi s-a sfinţit la anul 1785 de la Cristos. Suferind stricăciuni din cauza timpului, s-a reparat complect la anul 1864, când s-a sfinţit a doua oară. Suferind iarăşi stricăciuni din cauza vechimei şi fiind închisă de pe la anul 1910, s-a reparat de enoriaşii acestei comune şi cei din împrejurimi. S-a redeschis pentru slujbă la 4 februarie 1934 de la Cristos.”. Pisania nouă surprinde, în afară de momentul de început, puţin diferit, două renovări semnificative, la 1864 şi 1934. Bârnele din pereţii bisericii sunt numerotate, indicând o mutare a bisericii în locul actual. Sugestiv în acest sens este tabloul ctitorilor din tindă, unde donatorii oferă atât macheta bisericii, a unei clopotniţe sau a unei şatre de pomeni separate, cât şi un dreptunghi sub ele, care semnifică terenul cimitirului. Momentul relocalizării bisericii nu este datat dar se poate presupune anul 1864, de când datează foarte probabil şi pictura murală interioară. O însemnare lângă o fereastră din naos surprinde momentul electrificării lăcaşului: „Această lumină s-au băgat cu ajutorul lui Dumnezeu şi a lui Popa Nicolae cu soţia lui Maria, cu fii şi nepoţii. Au mai Contribuit Toşu Andrei cu soţia sa Parghiţa cu copii şi nepoţi şi Niţă Nicolae cu soţia lui Vica Elisa cu copii şi nepoţi, Lazăr Ilie cu soţia lui Elena, copii şi nepoţi, şi Toşu cu familia Constantin în anul 1997”. Structura originală a bisericii se păstrează în bune condiţii. Stă pe o fundaţie de cărămidă, şi este acoperită cu un acoperiş unic de şiţă. Butea este ridicată din bârne făţuite din bardă, încheiate cu cheotori netede, bisericeşti, în coadă de rândunică. Turnul este ridicat scurt peste tindă, foarte probabil într-o etapă ulterioară. Planul construcţiei se desfăşoară de la vest la est şi este împărţit între pridvor, tindă, naos şi altar. Printr-un portal original, cu funii groase scoase în relief, se trece spre tinda femeilor. De aici, se trece prin încă un portal în naos sau biserica bărbaţilor. Aceasta este cea mai încăpătoare dintre încăperi, acoperită cu o boltă de lemn. Trecerea spre altarul îngust, terminat în cinci laturi, se face prin trei uşi. Şi altarul este acoperit de o boltă propie. Altarul a fost în întregime pictat, odată cu tabloul ctitorilor din tindă, probabil în 1864. |
