Denumirea |
Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva" |
Parohia |
Parohia Bălteni |
Datare |
1775
|
Tip |
Biserică de lemn |
Cultul |
ortodox |
Localizare pe hartă |
Localizează pe harta României |
Judeţ |
Vâlcea |
Localitate |
COPĂCENI |
Comuna |
COPĂCENI |
Episcopie/Arhiepiscopie |
Arhiepiscopia Râmnicului |
Mitropolie |
Mitropolia Olteniei |
Cod oficial LMI 2004 |
VL-II-m-B-09728 |
Descriere |
Făcută din lemn de stejar, biserica din Copăceni a fost construită folosindu-se tehnici specifice: îmbinări prin chertare, îmbinări în coadă de rândunică, în cep şi fixare în cuie de lemn. Construcţia e aşezată pe un soclu rudimentar, alcătuit din piatră şi bolovani de râu nelegaţi cu mortar, soclu care nu se ridică mai mult de 40 cm. de la nivelul solului. Lăcaşul are plan dreptunghiular simplu, cu pridvor deschis, pronaos, naos şi altar decroşat, de formă poligonală cu cinci laturi. Pridvorul deschis, relativ îngust şi tăvănit cu stinghii de lemn, se sprijină pe patru stâlpi ciopliţi simplu, cu intervenţii minimale de sculptură decorativă. Pronaosul şi naosul, boltite semicilindric, sunt despărţite printr-un perete de lemn în care e practicată uşa de trecere dintre încăperi. Bolta pronaosului şi cea a naosului au câte două travee, despărţite şi susţinute de coaste, aşezate pe cai aflaţi sub tencuială. Altarul este şi el acoperit în prima travee cu o mică boltă semicilindrică, ce se racordează pe trei laturi cu pereţii dinspre est prin panouri oblice alcătuite din scânduri. |