Descriere |
Biserica Evanghelică, aflată în centrul oraşului Bistriţa, este un monument de arhitectură reprezentativ pentru tranziţia de la stilul gotic la cel al Renaşterii în Transilvania. Sub zidurile actualei biserici se află fundaţiile lăcaşului de cult ridicat de primii colonişti saşi. Cel dintâi paroh atestat documentar a fost Johannis plebanus de Bystricia care figurează în registrele de evidenţă ale dijmelor papale pe anii 1332–1333. Prosperitatea economică datorată unei activităţi meşteşugăreşti şi comerciale tot mai active, precum şi înlesnirile majore acordate bistriţenilor de către regina Elisabeta, mama împăratului Sigismund de Luxemburg, au încurajat cetăţenii să înalţe o nouă biserică. Zidirea noii biserici, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, a dus la ridicarea unei bazilici romanice cu trei nave, având un cor poligonal şi două turnuri ce flancau intrarea principală a peretelui nordic al corului, ce va fi lărgită după mijlocul secolului al XVI-lea. Într-o a doua etapă, biserica a fost reconstruită în stilul unei bazilici gotice: navele sunt despărţite prin stâlpi octogonali, care au luat, odată cu refacerea bolţilor din veacul al XVI-lea, în partea superioară o formă cilindrică. În biserică şi în cimitirul perimetral au fost ridicate mai multe altare şi capele amintite în documentele vremii. Un exemplu în acest sens este un altar închinat apostolilor Petru şi Pavel ce a fost ridicat în biserică la 1499. O a treia etapă de construcţie începe în 1475 şi este finalizată în 1520. Biserica devine o biserică hală în stil gotic. Aşa cum figurează în planurile mai vechi ale oraşului, avea o incintă de zid pe al cărui traseu va începe în anul 1487 edificarea unui turn de apărare şi supraveghere a oraşului. Includerea turnului în corpul bisericii va duce la demolarea turnului nordic şi ridicarea unui turnuleţ cu scară în spirală prin care se asigură un acces independent spre turnul nou construit. Între acesta şi turnul oraşului s-au păstrat două ferestre din vechea faţadă din secolul X. În 1478, după demolarea unuia dintre cele două turnuri ale bazilicii romanice, s-a început construirea, alături de turnul păstrat, a unui nou turn care era iniţial plasat în afara zidurilor bisericii şi care va fi legat, prin lucrări de zidărie şi tâmplărie, abia în 1487. De la început, turnul a aparţinut oraşului, rolul lui fiind preponderent acela de pază şi supraveghere în vremuri de primejdie, dar mai ales ca loc de observare a izbucnirii unor incendii. Turnul a fost construit în mai multe etape: în 1487 s-a ajuns până la mijlocul etajului al doilea, după cum arată cifra 1487 săpată pe peretele exterior nordic, anul 1509 este săpat apoi la marginea superioară a peretelui nordic la etajul trei, la nivelul patru este înscris anul 1513, iar la etajul ultim al cincilea este menţionat anul 1519, deşi lucrările vor fi finalizate, aşa cum reiese din registrul de socoteli al Primăriei, abia în 1544. Concomitent a fost montat în turn un ceas care la 1521 era în reparaţie şi căruia, la 1570 i se vopsea cadranul şi i se aureau limbile pentru o mai bună vizibilitate. În timpul marelui incendiu din 1857, turnul a ars fiind apoi refăcut în partea superioară. Cu acest prilej, în 1861, a fost montat şi ceasul aflat în uz astăzi. În paralel cu lucrările de edificare a actualului turn au loc şi lucrări de renovare a restului bisericii ale cărei nave sunt consolidate şi completate cu portalurile bipartite de pe laturile de nord şi sud specifice goticului târziu, iar corul amplificat. În anul 1533, episcopul Transilvaniei răspunde pozitiv dorinţei enoriaşilor din Bistriţa de refacere a bisericii. În această etapă constructivă vechiul plan bazilical face loc unei desfăşurări planimetrice de tip hală. Pentru finalizarea acestor lucrări se încheia, la 17 ianuarie 1560, un contract între consiliul orăşenesc şi arhitectul Petrus Italus, originar din Lugano pentru refacerea şi consolidarea bisericii parohiale, în valoare de 3000 de florini. Încheiate în anul 1563, după cum consemnează şi inscripţia de pe aticul portalului vestic, lucrările meşterului elveţian au încorporat în structura şi aspectul bisericii parohiale din Bistriţa elemente noi ale limbajului plastic renascentist. Cu această ocazie, faţada vestică se schimbă fundamental prin construirea unui pilon de zidărie de dimensiuni impresionante care îşi are corespondenţa în spaţiul polonez - de unde şi denumirea de atic polonez. În anii următori biserica nu mai cunoaşte refaceri majore, dar în urma incendiului din 1857, când este distrus acoperişul şi ceasul turnului, va fi refăcut ultimul etaj al acestuia în stilul neogotic. Ultima renovare a monumentului s-a realizat în 1926 după planurile arhitectului Hermann Phleps din Danzig. Atunci a fost zugrăvit în culoarea actuală interiorul şi a fost introdusă lumina electrică. Datorită unor fonduri proprii, a unor donaţii substanţiale ale foştilor locuitori ai Bistriţei, faţada de vest a putut fi consolidată şi parţial renovată. În prezent, turnul bisericii se află în cadrul unui proiect de reabilitare şi renovare, accesul în turn fiind interzis. Pe data de 11 iunie 2008, orele 19, ora locală, a izbucnit un incendiu la baza turnului bisericii. Ceasul din turn era oprit la ora 18:05, dar mecanismul ceasului fusese scos datorită renovării turnului. Din cauza schelelor din lemn de brad în care era îmbrăcat turnul, focul s-a extins rapid până sus. Schelele din lemn de brad au fost proiectate de prof.dr.ing. Szabo Balint de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism.(Proiectul includea lemn ignifugat, însă la licitaţie primăria a renunţat la această soluţie din cauza costurilor „prea mari”.) În mai puţin de o jumătate de oră acoperişul turnului, precum şi acoperişurile a trei dintre turnurile mici care reprezentau dreptul de judecată al oraşului medieval (cunoscut în limba latină drept ius gladii) s-au prabuşit. Pagubele au fost estimate de evaluatori la peste un milion de euro. |