HomePage Inapoi
Denumirea Biserică fortificată
Datare sec. XIII-XVI
Tip Biserică
Cultul evanghelic C.A.
Localizare pe hartă Localizează pe harta României
Judeţ Braşov
Localitate VISCRI
Comuna BUNEŞTI
Adresa 52
Mitropolie Biserica Evanghelică C.A.
Cod oficial LMI 2004 BV-II-m-A-11843
Descriere Bisericile fortificate, reprezentând toate ipostazele importante ale acestui fenomen arhitectural european, constituie nu doar stadiul final sau o varietate a acestuia, ci si capodopere ale arhitecturii, gratie modului în care au reunit si adaptat, timp de peste doua secole de folosinta, cele mai complexe si elaborate forme ale epocii. Aceste realizari nu sunt izolate; dimpotriva, ele exprima un fenomen generalizat într-un context geografic si istoric bine definit coloniile sasesti de pe vechile "teritorii regale" ale Transilvaniei. Bisericile fortificate, ca grup, sunt remarcabile; nicăieri în lume nu se regăsesc atâtea biserici fortificate într-un perimetru atât de restrâns, fapt care dovedeşte gradul de generalitate a fenomenului la scara unei zone geografice şi etno-culturale. Ele constituie o realizare arhitecturală excepţională datorită diversităţii şi folosirii gamei de tipare defensive din faza târzie a Evului mediu european. În timp ce în vestul şi sudul Europei, anumite tipare defensive aplicate bisericilor sunt caracteristice, în exclusivitate, unor teritorii sau ţări (de pildă, bisericile fortificate din Franţa şi din Ţările nordice, bisericile cu incintă fortificată în Germania şi Austria), numai în Transilvania se pot regăsi, în spaţiul restrâns deja menţionat, trei tipuri principale de fortificaţii: biserica cu incintă fortificată (de exemplu Viscri). Merită amintit modul în care aceste fortificaţii reiau şi adaptează în anumite condiţii, monumente mai vechi. Cele mai multe cazuri confirmă transformările, cu scop de fortificare, asupra întregii game de forme şi planuri - de la scundele bazilici romane fără turn sau cu turn vestic, la bisericile cu un singur naos aparţinând Goticului târziu. Astăzi, aceste fortificaţii creează monumente cu dublă utilizare: sacră şi defensivă, perfect echilibrate din punct de vedere formal şi funcţional. Aceste încununări ale arhitecturii defensive se adaugă valorii intrinseci a bisericilor, dând la iveală răspândirea anumitor stiluri arhitecturale începând cu arta romanică şi terminând cu cea a Goticul târziu.