| Denumirea |
Mănăstirea "Sf. Mare Mucenic Gheorghe" Voroneţ |
| Denumire alternativă |
Mănăstirea Voroneţ |
| Parohia |
Parohia Mănăstirii Voroneţ |
| Datare |
sec. XV
|
| Tip |
Mănăstire |
| Cultul |
ortodox |
| Localizare pe hartă |
Localizează pe harta României |
| Judeţ |
Suceava |
| Localitate |
VORONEŢ, oraş GURA HUMORULUI |
| Adresa |
166 |
| Protopopiat |
Protopopiatul Suceava |
| Episcopie/Arhiepiscopie |
Arhiepiscopia Sucevei şi a Rădăuţilor |
| Mitropolie |
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei |
| Cod oficial LMI 2004 |
SV-II-m-A-05675 |
| Descriere |
Mănăstirea Voroneţ, situată în satul cu acelaşi nume, la 36 km de Suceava şi la numai 4 km de centrul oraşului Gura Humorului, constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în cca.5 luni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. Legenda “originii” bisericii porneşte de la două mari personalităţi ale vremii: ctitorul mănăstirii domnitorul Ştefan cel Mare şi cuviosul părinte Daniil, primul stareţ al mănăstirii, sihastru şi duhovnic vestit. O candelă aprinsă veghează mormântul Sfântului Daniil Sihastru de unde obştea mănăstirii ia binecuvântarea pentru slujbele de: dimineaţă, după-amiază, şi de la miezul nopţii. Din punct de vedere arhitectural, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puţinele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-şi păstrează în mare măsură forma iniţială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roşca, în timpul domniei lui Petru Rareş, a iniţiat adăugirea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluţie unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum şi pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streaşină, lucrări ce au dat construcţiei o mare strălucire. În ceea ce priveşte pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ştefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar şi din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenţia mai ales: Cina cea de Taină, Împărtăşirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor şi tabloul votiv al domnitorului Ştefan cel Mare (în naos). Pictura exterioară a Voroneţului, datând din timpul domniei lui Petru Rareş, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viaţă, însufleţite, fireşti. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare şi în care predomină verdele şi albastrul, prin compoziţia larg desfăşurată a diferitelor scene. Faţada de vest, cu impresionanta scenă a Judecaţii de Apoi, este alcatuită compoziţional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli aşezaţi pe scaune. De la picioarele Mântuitorului porneşte un râu de foc în care păcătoşii îşi află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie şi Protopărinţii neamului românesc - având spre nord un grup de credincioşi călăuziţi de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioşi care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântareşte faptele bune şi pe cele rele, lupta dintre îngeri şi demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul. O notă caracteristică a acestor fresce o constituie şi bogata imaginaţie creatoare a realizatorilor ei, care introduc în compoziţie elemente folclorice (spre exemplu arhanghelii care suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte). În interiorul bisericii reţin atenţia jilţurile şi stranele din secolul al XVI-lea (printre altele un jilţ domnesc, o adevarată capodoperă a sculpturii în lemn), mormântul mitropolitului Grigore Roşca, din pridvor, mormântul sihastrului Daniil (Daniil Sihastrul), din pronaos. Monument înscris pe Lista UNESCO. În 1996 a fost ridicat un paraclis, ce a fost restaurat împreună cu biserica veche între 2003-2004. Mănăstirea are 17 vieţuitori: 8 călugăriţte, 6 rasofore, o soră şi un preot slujitor. Mănăstirea a fost reînfiinţată după 206 ani, în 1991. Viata monahală s-a întrerupt in anul 1785 dupa anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic şi s-a reluat în anul 1991, de data aceasta cu obşte de călugăriţe sub stareţia Stavroforei Irina Pântescu. |
| Clerici |
Stavrofora-Stareţă Pântescu Irina; muzeograf Platon Gabriela
|
