| Descriere |
Biserica ”Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni, spune legenda, a fost ridicata la sfârşitul sec. XVI in urma unui vis pe care l-a avut in acest loc voievodul Radu Negru, înaintea unei lupte cu tătarii. Ea avea sa servească drept fortăreaţa, adăpost si loc de rugăciune. Locul mănăstirii era in acea vreme ca si o insula care avea sa împiedice atacurile inamicului, stejarii seculari ai codrilor Vlasiei constituind un zid de neînvins. Arsa si pustiita de tătari in timpul domniei lui Simion Movila (1600-1602), biserica a fost refăcuta ”de in temei”, ne spune o inscripţie prinsa deasupra uşii pronaosului, in 1626 de vornicului Hrizea Coconu stăpânul satului Bălteni, în timpul domniei lui Radu Mihnea Voievod. Biserica, înaltă şi zveltă, este din cărămida, nepictată, cu acoperiş din şindrila. Zidurile, sprijinite de contraforţi masivi, au o grosime de 80 cm, dându-i aspectul de adevărata cetate. Naosul si pronaosul sunt despărţite de un zid iar catapeteasma din anul 1800 este din lemn, pictata si întărita cu grinzi din stejar. Biserica cu plan trilobat, are un pridvor deschis, cu arcade de cărămida sprijinite pe stâlpi fasonaţi, care învăluie pronaosul pe trei sferturi din înălţimea sa. Forma deosebita si modul de construcţie al pridvorului fac ca aceasta biserica sa nu se încadreze in nici un tipar, fiind unicat pe aceste meleaguri. Arhitectura deosebita, turla de deasupra pronaosului, scara de acces spre aceasta, zidăria in cărămida aparenta, forma si materialul învelitorii conferă acestei biserici o valoare deosebita. Biserică monumentală înaltă, cu arcade. Nu e pictată. Prevăzută cu pridvor exterior si contraforţi; zid gros de 80 cm. Plan trilobat, cu zid între naos si pronaos. Catapeteasma este din lemn, pictată si întărită cu grinzi din stejar. Se află pe amplasamentul vechii mănăstiri Bălteni. Biserica cu hramul "Sf. Nicolae" a fostului schit Bălteni se află în satul Bălteni, com. Periş, judeţul Ilfov. Este aşezată la limita de est a localităţii menţionate, pe marginea terasei unui promontoriu. Spre est o pantă abruptă de cca. l5 m, iar spre sud şi nord-est pante line de cca.
30 m despart biserica de apele lacului Scroviştea (Bălteni), liman fluviatil al Ialomiţei. Pisania, aşezată deasupra uşii de acces în pronaos, menţioneaza atât anul construirii cât şi ctitorul:
"+Acest sf[â]nt şi dumnezeescu hramu al sfântului mare arhiereu Nicolae, zidit-o-am de în temeiu eu, robul lui H[risto]s Hrizea Mare-Dvornic; den cât m'au dat Dumnezeu cheltuii, şi, ajutându Dumnezeu, radicat-am această sfânta rugă în slava şi lauda lui Dumnezeu celui slăvit in Troiţa şi în numele marelui Sfântului Nicolae, făcatoriu de ciude, si se-au început în
zilele lumina[tului] Domn Io Alexandru fecior Radului...; 1626".
În dreapta uşii de acces în pronaos o altă inscripţie, pictată, menţionează, de asemenea, numele ctitorului şi perioada construirii: "Pis Stoica, meşterul ca să ştii de cându am făcut jeţulu la sf[â]nta şi dumnezeiasca [biserică], şi au fostu părintele ...., egumen, şi au fost [ctitor]
Hriza Vornicul şi Dumitra[na], în zilele [lui Alexandru Vodă]". Surse de arhivă, citate de literatura de specialitate, atestă existenţa, în acest loc, a unei mănăstiri anterioare construcţiei lui Hrizea. Un document din 1628, mai 16, menţionează că în primii ani ai secolului XVII, mănăstirea aparţinea maicii Anghelina, fata maicii Catilina, fiică a Badii vornicul de la
Măgurele, din neamul boierilor din Cojeşti şi că fusese arsă de turci şi se pustiise în timpul domniei lui Simeon Voievod, maica Anghelina însăşi murind în aceeaşi perioadă:
"Murind Anghelina Monahia, în timpul domniei lui Simeon Vv, şi mănăstirea ce o avea la Bălteni arzând şi pustiindu-se în zilele lui Simeon Voievod...când s-a întâmplat Ţării multă răutate, de a ars şi mănăstirea şi satul". La 1642 Hrizea închina mănăstirea Bălteni mănăstirii Ivir de la Athos, prin intermediul mănăstirii Radu-Vodă din Bucureşti, mănăstire la construirea
căreia Hrizea fusese ispravnic şi unde avea să fie îngropat:
"Aceste sate şi ocine..., cumpărate şi câştigate de Hrizea Vornic din agoniseala şi munca lui, din tinereţe şi până la bătrâneţe, de la Radul Vv. Şi de la toţi domnii, până în zilele lui Matei Vel vornic, şi le-a dăruit mănăstirii lui Băltenii, întemeiată şi făcută din temelie şi închinată metoh mănăstirii Ivir de la Sf. Munte".
După 1648, documentele privitoare la schitul Bălteni lipsesc până spre mijlocul secolului XIX.
În 1836 biserica a fost reparată de săteni, conform unei inscripţii aflată
pe o piatră din pardoseala naosului şi a fost donată tâmpla. La 1851 mănăstirea Radu-Vodă a reparat biserica şi a făcut-o biserică de mir, având ca preoţi călugări veniţi, prin rotaţie, de la Radu-Vodă. În 1855 polcovniceasa Ştefana a pardosit lăcaşul cu cărămidă. În acelaşi an este menţionat primul preot de mir adus de săteni, preotul Dumitrache; acesta a rămas puţin timp aici, fiind înlocuit de părintele Nicolae care a primit un loc lângă biserică, pe care a construit o casă cu cărămidă din ruinele schitului. Marea majoritate a sătenilor (satul se afla deja pe actualul amplasament) foloseau, de asemenea, ruinele schitului ca sursă de material
de construcţie. În 1864 la secularizarea averilor mănăstireşti, biserica a devenit oficial biserică de mir. În 1885 a fost reparat acoperişul bisericii şi a fost înlocuită podeaua din
cărămidă cu una din lespezi din piatră de către Administraţia Domeniului Coroanei, fiind prima lucrare de acest gen efectuată de Domeniu. În 1944 a fost tencuită la interior de Ministerul Marinei. Între 1957-1976 acoperişul a fost reparat de Direcţia Monumentelor Istorice.
Descrierea bisericii
Biserica din Bălteni este o biserică de plan triconc, cu pronaos mai îngust decât naosul şi cu
pridvor pe sudul, vestul şi nordul pronaosului; nu are turle, clopotniţa din lemn de pe pridvor fiind ridicată, probabil, după dărâmarea clopotniţei fostului schit. Absida altarului, poligonală la
exterior şi semicirculară la interior, este supradezvoltată pe axa est-vest, fiind acoperită cu o
semicalotă şi delimitată de naos printr-o arcadă semicilindrică foarte lată, de fapt un segment de boltă semicilindrică. Este luminată de o fereastră în ax, dreptunghiulară şi cu ambrazură
interioară evazată, semicirculară la partea superioară. În pereţii de nord şi sud sunt două nişe simetrice, înalte până la nivelul naşterii semicalotei, plate, semicirculare la partea superioară; nişa de pe nord are funcţia de proscomidiar. În dreapta nişei proscomidiei şi aproximativ la acelaşi nivel cu aceasta, se află o altă nişă plată, semicirculară şi care serveşte păstrării obiectelor de cult. Naosul are spaţiul central acoperit cu o calotă cu 2 inele de îngustare, pe pandantivi pe arcade în arc semicircular cu feţele cu cărămidă aparentă şi pile din zidărie; arcada vestică este dezvoltată până la dimensiunile unui segment de boltă semicilindrică. Absidele laterale, poligonale la exterior şi semicirculare la interior sunt acoperite cu semicalote. Naosul este luminat de două ferestre aflate în axele absidelor laterale şi alte două în
nişele vestice; ferestrele sunt dreptunghiulare, cu ambrazuri interioare evazate, semicirculare la
partea superioară şi cu urme ale amplasării anterioare a tocurilor ferestrelor; ferestre mici, similare celor din absida altarului se află spre sud-est şi sud-vest, respectiv nord-est şi nord-vest. Naosul este separat de pronaos printr-un perete plin, străpuns de o deschidere în segment de cerc la partea superioară şi cu ambrazura evazată.
Pronaosul dreptunghiular, cu axa lungă pe direcţia nord-sud, este acoperit cu o boltă semicilindrică transversală; este luminat de două ferestre dreptunghiulare, pe nord şi sud, cu ambrazuri interioare cu două retrageri succesive şi care se continuă până la pardoseală.
Accesul în naos este înglobat într-o nişă înaltă, plată, semicirculară la partea superioară; atât
partea superioară a ambrazurilor ferestrelor, cât şi cea a nişei uşii sunt marcate de cărămizi
aparente. O fereastră mică, obturată de şarpanta pridvorului, se află în partea superioară a peretelui de sud. Pridvorul este delimitat de arcade semicirculare pe coloane şi parapet înalt, din cărămidă. Coloanele dinspre sud şi nord sunt octogonale, cu profil cu traseu rectangular adosat feţelor exterioare şi cu capitel pătrat, iar coloanele dinspre vest sunt cruciforme cu câte
două retrageri succesive pe fiecare latură şi cu capitel, de asemenea, pătrat. Pridvorul are accese dinspre nord, sud şi vest, marcate de arcade mai joase şi mai late decât celelalte; arcadele de sud şi nord sunt semicirculare, iar cea de vest în uşoară acoladă. Este acoperit, spre sud şi nord, de bolţi cu penetraţii, în consolă, iar spre vest de un planşeu drept, din
lemn; deasupra părţii de vest se află clopotniţa cu şarpantă din lemn şi cu acces prin scara din lemn aflată în pridvor. Biserica şi pridvorul nu au parament unitar.
Uşa de acces în pronaos, aflată pe faţada de vest, are ancadrament din piatră cu arcadă în dublă acoladă. O altă caracteristică a planului bisericii cu rapeluri în epocile anterioare, este
raportul naos/pronaos, biserica din Bălteni fiind una din puţinele biserici al căror pronaos este mai îngust decât naosul. De altfel, nu numai tipul de pronaos este rar, ci şi modul de acoperire cu boltă semicilindrică transversală, procedeu întâlnit în arhitectura medievală românească numai la Căluiu (biserica din Bălteni având în comun cu această biserică pridvorul şi
brâul puternic) şi la paraclisul mic al Coziei, ambele datând din ultimul sfert al
secolului XVI. Tot vechiului stil aparţine paramentul cu asize din cărămidă aparentă în
alternanţă cu panouri oblonge tencuite imitând piatra făţuită; ceea ce este caracteristic pentru Bălteni şi se adaugă impresiei de "stil vechi" este lungimea mai mare a panourilor, tendinţa epocii fiind aceea de a folosi panouri mai mici şi mai regulate. Contraforţii sunt, de asemenea, un element rar pentru epocă. Elementul care a atras atenţia în cel mai înalt grad prin raritatea sa este pridvorul pe 3 laturi, care cuprinde nu numai pronaosul ci şi o parte din naos până în dreptul absidelor laterale. La momentul construirii bisericii, fie acesta chiar şi 1626, pridvorul din zid – ca element constitutiv al bisericii – era, încă, un element rar, un exemplu de folosire în forme mai coerente fiind la Biserica Domnească din Târgovişte (1584). Singurul pridvor pe trei laturi în arhitectura românească medievală, este pridvorul bisericii mănăstirii Tismana, monument datat secolul XIV; celălalt "pridvor", este, în fapt, numai un portic ce face legătura (static şi optic) între pronaosul târziu, supralărgit, şi restul bisericii, databilă spre sfârşitul secolului XVI. |
